Ședința CNSM din data de 15 decembrie 2022
În data de 15 decembrie 2022 s-a desfășurat a patra ședință din acest an a Consiliului general al Comitetului Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM).
Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială a fost înființat în baza Legii nr.12/2017 privind supravegherea macroprudențială a sistemului financiar național, asigurându-se astfel implementarea Recomandării Comitetului european pentru risc sistemic (CERS) nr. 3/2011 privind mandatul macroprudențial al autorităților naționale. Din cadrul CNSM fac parte reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, Guvernului şi Autorităţii de Supraveghere Financiară. Misiunea CNSM este de a asigura coordonarea în domeniul supravegherii macroprudenţiale a sistemului financiar naţional, prin stabilirea politicii macroprudenţiale şi a instrumentelor adecvate pentru punerea în aplicare a acesteia.
În cadrul ședinței au fost supuse analizei și deciziei membrilor CNSM lucrări care vizează politica macroprudențială și riscul sistemic, respectiv analiza periodică de recalibrare a amortizorului anticiclic de capital.
Consiliul general al CNSM a fost informat cu privire la: (i) riscurile sistemice identificate în sistemul financiar național, (ii) măsurile macroprudențiale adoptate de statele membre ale Spațiului Economic European (SEE) în anul 2022 și (iii) evoluția creditării, inclusiv creditarea imobiliară.
A fost aprobată Recomandarea CNSM nr. R/6/2022 privind amortizorul anticiclic de capital. Întrucât ritmul de creștere al creditării rămâne printre cele mai înalte din Uniunea Europeană, în vreme ce nivelurile riscurilor semnalate în analizele trecute se situează peste medie și în perioada următoare, se recomandă Băncii Naționale a României să mențină măsura privind stabilirea ratei amortizorului anticiclic de capital la nivelul de 1 la sută, începând cu data de 23 octombrie 2023.
Pentru a răspunde eventualității de materializare a unor scenarii negative, a cărei probabilitate de confirmare este influențată de condițiile macroeconomice și geopolitice actuale, este oportună astfel accelerarea acumulării rezervelor de capital de către instituțiile de credit.
În acest context special, CNSM acordă o atenție sporită monitorizării mixului de riscuri sistemice care pot afecta stabilitatea financiară.
Membrii Consiliului general al CNSM au decis conformarea și implementarea la nivel național a Ghidului EBA/GL/2022/12 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică de către autoritățile naționale relevante.
Recomandările și deciziile CNSM au fost aprobate de Consiliul general al CNSM cu unanimitate de voturi.